Noutăți

MCA vrea ca in 5 ani sa vanda 75% din productie la export. Usi de garaj

MCA Grup, cel mai mare producator de usi sectionale si rulouri exterioare din Balcani, exporta 30% din productie, avand ca obiectiv pentru urmatorii cinci ani sa atinga un nivel 75% din afaceri la export.

Intre 18 si 21 noiembrie, MCA participa pentru a doua oara la Targul Equip’ Baie Paris,intensificandu-si astfel activitatea in Franta, cea mai mare piata de usi de garaj din Europa, cu un volum anual de 300.000 de unitati.

Equip’ Baie se afla in 2014 la cea de-a 14-a editie, desfasurandu-se odata la doi ani, si reuneste 320 de expozanti din domeniul solutiilor de inchidere a spatiilor (usi, ferestre, rulouri si produse destinate protectiei solare).

Potential. Franta, o piata de 300.000 de unitati pe an

Tinuturile Europei de Vest sunt foarte atractive pentru profesionistii din domeniul usilor sectionale, numai Franta cumuleaza un volum anual al vanzarilor de aproximativ 300.000 de unitati, cu 30% mai ridicat comparativ cu piata germana, spre exemplu.

MCA exporta in Franta din 2012, prin intermediul unei retele de dealeri, iar eforturile de extindere continua de la an la an, una din directiile strategice fiind participarea la targuri de profil. In prezent, compania se concentreaza pe intarirea pozitiei pe piata, prin intemeierea unei echipe de vanzari cu radacini francofone.

„Exportul reprezinta o piata mare, dar foarte competitiva. Putem spune ca se observa un declin al pietei din Europa de Vest, insa pentru noi mai este mult loc de crestere, deoarece exista cerere pentru produse calitative, la preturi corecte, ceea ce corespunde ofertei MCA. Am mai expus la Equip Baie si in 2012, iar acum participam pentru a doua oara la acest eveniment pentru a ne intari pozitia si pentru a ne prezenta atat distribuitorilor francezi, cat si celor din tarile francofone, precum cei din Africa. Ne pregatim deja de cateva luni si pentru expozitia internationala R+T, de la Stuttgart, ce va avea loc in februarie 2015”, a declarat Ciprian Oprea, CEO al MCA Grup.

Potrivit estimarilor interne, pana la finele anului 2014, MCA va comercializa in Franta aproximativ 1.000 de usi sectionale si 3.000 de rulouri de aluminiu.

Cel mai bine vandut produs al brandului MCA in Franta este usa sectionala Optima, cu arcuri de torsiune si motor din gama superioara. In general, comenzile vin pentru dimensiuni customizate pentru fiecare caz constructiv in parte. Se poarta panouri netede in culori precum gri antracit, alb si negru sau din gama RAL.

Compania tinteste sa ajunga la o cifra de afaceri de 5 milioane de euro anual in aceasta zona de export.

In competitia Palmaresul Performantei, din cadrul Equip’ Baie, care promoveaza inovatiile din domeniu, au fost inscrise si doua inovatii ale MCA:

- MCA Lara, usa pietonala integrata in usa sectionala, fara nituri la exterior, o solutie ce aduce un plus de eleganta si confera clientilor exigenti un avantaj de ordin estetic;

- MCA OC, un program de calcul online al preturilor unic in piata, creat de la zero de catre si pentru MCA. Clientii isi pot configura singuri usa dorita, primind instant oferta de pret pentru configuratia tehnica real posibila pentru fiecare caz in parte. In plus, de la oferta pana la productie, drumul este mult simplificat datorita acestei platforme online cu rol de liant virtual intre client, dealer si producator.

Despre MCA

In 2013 MCA Grup Romania a realizat o cifra de afaceri de 8,2 milioane de euro, mentinandu-se la un nivel similar cu anul anterior. Pentru finele anului curent, MCA tinteste un avans al afacerilor de pana la 10%.

Producatorul roman cu o experienta de 16 ani exporta regulat in opt state europene, respectiv Belgia, Franta, Austria, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova si Italia. Fabrica de la Jilava are o capacitate de productie de 10.000 unitati anual si o retea de distributie proprie de 1.200 de dealeri (nivel national si international, cumulat). Oferta de produse este imbunatatita si extinsa cu servicii de montaj, consultanta tehnica si service specializat. In prezent, 30% din productia MCA merge la export.

.
©2024 MILCA SRL. | Termeni si conditii |  A.N.P.C. - www.anpc.ro

MILCA SRL - CUI: RO10169504, NR Reg. Com.: J52/178/1997